Pe 29 iulie, a fost constituită celula de rezistență ACUM la Ungheni. La eveniment au fost prezenți peste 300 de locuitori ai municipiului Ungheni, dar și membri ai Comitetului de Rezistență ACUM. Ungheni este al doilea raion din țară care constituie grupul local de rezistență.

Scopul celulelor de rezistență este de a se opune instaurării dictaturii în Republica Moldova prin activități pașnice menite să contracareze derapajele antidemocratice ale guvernării. Celula de rezistență poate fi constituită din unul sau mai mulți cetățeni ai Republicii Moldova care susțin revendicările Mișcării de Rezistență ACUM.

La această etapă activitățile principale preconizate pentru o celulă de rezistență sunt:
a) Informarea cetățenilor cu privire la abuzurile guvernării la nivel național și local. Informarea se poate realiza atât pe rețelele de socializare, cât și prin distribuirea informației propuse de către Mișcare.
b) Extinderea rețelei de rezistență. Implicarea activiștilor în cadrul Mișcării și co-optarea acestora în cadrul celulelor existente și/sau încurajarea acestora de a crea celule noi.
c) Punerea presiunii pe guvernare în vederea apărării democrației prin participarea la proteste locale și naționale, petiționarea instituțiilor statului, demascarea ilegalităților comise de către guvernare la nivel local și național.