Dinu Plîngău

Circumscripția 3 - or. Edineț

Votează ACUM pentru Dinu Plîngău!

Contactați-mă și echipa mea va veni ACUM la Dvs:

Telefon: 069 302 123   SAU   Facebook

Angajament față de cetățeni

Anul nașterii: 1994

Locul Nașterii: Or. Edineț, Republica Moldova

Activitate profesională
  • Președintele Organizației de Tineret, Platforma DA
  • A.O. „Mișcarea Civică Tinerii Moldovei”, Președinte, co-fondator, 2014-2015
  • Membru, co-fondator Asociația pentru Dezvoltarea Democrației „DECID”, 2018- prezent
Studii
  • Licențiat în drept, Universitatea de Stat din Moldova, 2013-2017
Trei lucruri importante despre Dinu Plîngău
  • M-am născut la Edineț și am 24 de ani. Sunt magistru în drept și am o experiență bogată în domeniul politicilor de tineret și scrierea proiectelor. Sunt un luptător pentru democrație și drepturile omului în cadrul Asociației pentru Dezvoltarea Democrației DECID.
  • Am ales să rămân acasă pentru a pune umărul la construcția unei țări în care să vrei să trăiești, în care tinerii nu pleacă, iar vârstnicii își trăiesc viața în prosperitate, în sânul familiilor lor, acasă.
  • Sunt organizatorul primului protest din data de 25 ianuarie, 2015, îndreptat împotriva furtului miliardului din sistemul financiar-bancar. M-am implicat în politică pentru a oferi o alternativă curată și nouă actualei clase politice corupte. Sunt convins că împreună vom învinge.