Copreședinții Blocului electoral ”ACUM Platforma DA și PAS”, Maia Sandu și Andrei Năstase, au semnat astăzi, 24 ianuarie a.c., Codul de conduită privind desfășurarea şi reflectarea campaniei electorale la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019 propus de Comisia Electorală Centrală.

De la înființare și până în prezent, în toate campaniile electorale în care am participat, am demonstrat corectitudine și transparență. Mereu am pledat pentru o luptă politică făcută cu bun-simț, fără atacuri murdare și minciuni. Mereu am respectat legea și am făcut o politică corectă și cerem instituțiilor statului să asigure îndeplinirea normelor legale de către toți concurenții, să asigure reguli egale pentru toți și să sancționeze abuzurile comise de reprezentanții guvernării lansați în campanie.

Odată cu semnarea acestui document, ne angajăm plenar în fața cetățenilor Republicii Moldova să respectăm fiecare prevedere a Codului de conduită.

Totodată, nu vom semna niciun document alături de partide și persoane care au uzurpat puterea de stat, care au furat cetățenii acestei țări și care calcă în picioare principiile democratice și ale statului de drept.