Justiție și Anticorupție

Eliminarea din justiție a procurorilor și judecătorilor corupți, lichidarea structurilor oligarhice și combaterea corupției mari, recuperarea miliardelor furate, inclusiv prin confiscarea averilor ilicite.

Oamenilor simpli nu li se face dreptate, în timp ce hoții de miliarde se plimbă în liberate și conduc primării. Noi vom scoate din sistem toți judecătorii și procurorii corupți, astfel încât să se facă dreptate oamenilor, iar hoții să ajungă la pușcărie.

Iată doar câteva din măsurile pe care le vom întreprinde:

  • Vom crea, cu ajutorul partenerilor externi, un Departament Național Anticorupție și a Curții Specializate Anticorupție, în care vor activa inclusiv procurori și judecătorii din alte țări și care vor examina exclusiv cazurile marii corupții.
  • Vom reforma Consiliul Superior al Magistraturii – instituția responsabilă de numirea judecătorilor, pentru a aduce în sistem judecători onești. Vom exclude din acest Consiliu procurorul general, Ministrul Justiției, Președintele CSJ și vom alege în cadrul acestuia membri ai societății civile printr-o procedură transparentă.
  • Vom publica raportul Kroll 2 și vom începe investigarea furtul miliardului cu implicarea procurorilor străini. Investigarea va fi efectuată cu implicarea procurorilor străini. Recuperarea banilor furați, inclusiv prin colaborare cu serviciile speciale din alte țări. Anularea legii care prevede achitarea miliardului de către cetățeni.
  • Desecretizarea informațiilor privind beneficiarii amnistiei capitalului și verificarea repetată tuturor declaranților sub aspectul legalizării miliardelor furate din sistemul bancar și spălării de bani. Anularea legii care prevede acordarea cetățeniei contra cost și desecretizarea tuturor beneficiarilor acestei proceduri
Vezi toate cele 11 măsuri pentru domeniul justiției

Venituri

Creșterea salariului mediu până la cel puțin 11.000 lei pe lună și a veniturilor tuturor pensionarilor peste nivelul minim de existență.

Deși au muncit toată viața, oamenii au salarii prea mici pentru a trăi normal. Noi vom opri furturile și vom ajuta companiile să se dezvolte pentru ca salariile și pensiile cetățenilor să crească. În 4 ani de zile salariul mediu va ajunge la 11.000 de lei, iar pensia minimă va acoperi minimul necesar pentru existență. Viața în Republica Moldova va înceta să fie o luptă zilnică pentru supraviețuire.

Salariu mediu

  • Facilitarea creșterii investițiilor mediului privat în medie cu 10% anual prin: asigurarea regulilor egale de joc în afaceri, construirea de instituții  publice independente și eficiente, garantarea statului de drept, combaterea corupției mari, concurență onestă, îmbunătățirea imaginii țări la nivel internațional pentru a atrage investiții străine, îmbunătățirea accesului la credite, susținerea IMM-urilor etc.
  • Creșterea investițiilor publice cu 10-15% anual,  direcționate în mod prioritar către educație, sănătate, autostrăzi și drumuri care leagă localitățile cu centrele raionale, sisteme de alimentare cu apă și canalizare.

Pensii mărite

  • Aducerea în câmpul legal de muncă a peste 150.000 angajați
  • Reducerea economiei tenebre și eliminarea practicii salariilor în plic, care vor aduce la budget cel puțin 3 miliarde lei
  • Pe termen mediu și lung, asigurarea implementării standardelor europene prin asigurarea unui nivel al pensiei medii de 42% din mărimea salariului mediu pe economie.
  • Adoptarea cadrului legal cu privire la crearea pilonului II de pensii, care să permită angajaților să-și asigure veniturile prin intermediul fondurilor private de pensii.
Citește cum planificăm să creștem veniturile

Educație

Majorarea finanțării școlilor și grădinițelor, precum și a salariilor din învățământ, astfel încât părinții să nu fie obligați să plătească suplimentar.

Părinții sunt nevoiți să plătească anual mii de lei pe taxe școlare – reparații, fondul școlii, cărți, iar profesorii sunt puși în situația de a căuta surse suplimentare de venit ca să aibă din ce trăi. Vom crește salariile profesorilor și vom aloca mai mulți bani pentru școli, astfel încât părinții și elevii să se bucure de învățământ cu adevărat gratuit.
Iată câteva măsuri care prin care vom realiza angajamentul:
  • Sporirea finanțării pentru educație și gestionarea responsabilă a resurselor.
  • Majorarea, din primele luni de guvernare, a salariilor lucrătorilor în educație cu cel puțin 50% față de nivelul lunii septembrie 2018.
  • Profesori mai pregătiți și mai mulți prin: (i) identificarea și atragerea tinerilor cu vocație pedagogică în învățământ; (ii) mai mulți bani alocați pentru instruirea profesorilor, în special în metode inovative de predare.
Află mai multe detalii

Sănătate

Reducerea cu 25% a cheltuielilor oamenilor pentru medicamente și sporirea accesului la servicii de sănătate calitative.

Medicamentele scumpe sunt o cale directă spre sărăcie pentru mulți din cetățenii noștri . Vrem să scădem prețul medicamentelor prin extinderea listei de medicamente compensate și prin distrugerea mafiei medicamentelor. Oamenii își vor permite să se trateze, iar vizitele la farmacie nu vor mai fi o sursă atât de mare de stres pentru buzunarele oamenilor.

Câteva din măsurile concrete de realizare a medicamentelor:

  • Creșterea substanțială a alocărilor pentru compensarea medicamentelor din Fondul de bază al asigurării obligatorii de asistență medicală
  • Facilitatea concurenței pe piața medicamentelor și simplificarea cerințelor pentru producătorii consacrați din UE, care să permită majorarea numărului de importatori și la reducerea prețurilor la medicamente pentru cetățeni
  • Asigurarea transparenței și corectitudinii în procurarea medicamentelor și în negocierea prețurilor.
  • transpunerea directivelor UE în legislația națională care să asigure o gamă adecvată de medicamente la nivel național
Vezi celelalte măsuri ale noastre din domeniul sănătății

Moldova în Europa

Îndeplinirea până în 2023 a tuturor condițiilor pentru solicitarea calității de membru al Uniunii Europene.

Această guvernare ne-a îndepărtat mai mult ca niciodată de unui trai mai bun în Europa, din cauza corupției și bătăii de joc față de democrație. Vom restabili relațiile cu UE, astfel încât să depunem cererea de aderare la Uniunea Europeană. Mai aproape de UE înseamnă salarii mai bune și un viitor mai bun pentru copiii noștri, pentru țară și pentru noi.

Vom restabili relațiile bune cu UE prin următoarele măsuri:

  • Legitimarea voinței alegătorilor exprimată la alegerile pentru primăria mun. Chișinău, iar cei care au executat comenzi politice de anulare a scrutinului vor fi trași la răspundere;
  • Eliminarea din justiție a judecătorilor și procurorilor corupți
  • Anularea legilor amnistiei capitalului și legii cetățeniei și pedepsirea penală a celor responsabili de abuz
  • Îndeplinirea celorlalte două criterii majore de aderare: instituții democratice și economie funcțională de piață.

În urma acestor măsuri, vom obține:

  • Posibilitatea de a depune cerere de aderare la UE
  • Deblocarea a 30 milioane euro fonduri europene în primele 2 luni de mandat
  • Fluidizarea traficului în vama cu UE
  • Reducerea dependenței de gazul rusesc și de energia electrică din Transnistria prin conectarea la rețelele energetice din România și UE
  • Reactualizarea și aprofundarea parteneriatului strategic de integrare europeană cu România.
Află mai multe detalii