Blocul Electoral ”ACUM Platforma DA și PAS” a sesizat Comisia Electorală Centrală cu privire la una dintre încălcările majore comise de către Partidul Democrat în această campanie. Vorbim despre implicarea ilegală a secretarilor generali de stat și a secretarilor de stat din cadrul ministerelor în promovarea imaginii Partidului Democrat.

Acest lucru reprezintă atât utilizare a resurselor administrative, ceea ce contravine Codului electoral, cât și încălcare a prevederilor legislației privind statutul funcționarului public, care prevede obligativitatea abținerii deținătorilor de funcții publice de la exprimarea sau manifestarea publică a preferinţelor politice şi favorizarea vreunui partid politic.

În sesizarea depusă, s-a solicitat, pe de o parte, sancționarea Partidului Democrat pentru utilizarea resurselor administrative, iar, pe de altă parte, aplicarea interdicției secretarilor generali de stat și secretarilor de stat de a desfășura în continuare activități de promovare a Partidului Democrat contrar prevederilor legale.

Trebuie de menționat că raționamentele în vederea sancționării Partidului Democrat sunt similare cu cele utilizate de către Comisia Electorală Centrală atunci când pentru, un caz asemănător, au fost sancționați Partidul Socialiștilor și Igor Dodon.